Broccoli



Broccoli apartine familiei Brassicaceae si este inrudita cu conopida, fiind cunoscuta si sub numele de conopida verde.
Broccoli se cultiva pentru primordiile capatanile false, care sunt bogate in proteine, hidrati de carbon, saruri de Ca, vitaminele A, B, C. Se consuma la fel ca si conopida, si este foarte gustoasa in ciorbe, salate, preparata cu maioneza, unt sau smantana, pané.

 

Descriere broccoli


Din punct de vedere botanic, este o planta bienala, insa in tara noastra se comporta ca planta anuala. Prezinta o radacina pivotanta, care patrunde in sol pana la 70-75 cm. Planta formeaza mai multe inflorescente care, spre deosebire de conopida, sunt de culoare verde, mai puţin compacte, iar butonii florali sunt intr-un stadiu mai avansat de dezvoltare comparativ cu conopida. Florile sunt mici, galbene. In tara noastra se cultiva mai mult soiul Calabrese.

 

In ce conditii se creste broccoli?


La lumina cerintele sunt mai mari in faza de rasad si cand planta este tanara, dar scad o data cu formarea capatanii, care trebuie protejata de insolatia puternica.

Aceasta leguma da rezultate bune pe solurile profunde, fertile, bogate in substanta organica, revene, cu pH-ul aproape neutru (6,8-7,5) si este toleranta la concentratia mai mare de saruri.

Fata de caldura, broccoli are pretentii asemanatoare conopidei. Temperatura optima de crestere fiind de 20-24°C, iar la formarea inflorescentei de 15-18°C. Temperaturile ridicate determina o dezvoltare si alungire rapida a inflorescentelor, iar cele in jur de 0°C sunt suportate de plante inainte de formarea inflorescentei.
Nu prezinta o sensibilitate deosebita fata de apa, dar nu suporta alternanta dintre deficitul si excesul de umiditate din sol, altfel se formeaza inflorescente necorespunzatoare sau culoarea lor se modifica fata de caracteristicile soiului.

 

Cum se cultiva broccoli?


La broccoli se efectueaza doua tipuri de culturi, in functie de momentul recoltarii de primavara si de toamna.
Cultura de primavara este asemanatoare cu cea a conopidei timpurie, folosindu-se pentru infiintarea culturii rasad repicat. Rasadul de broccoli se seamana la inceputul lunii februarie in rasadnite.  Terenul se pregateste ca la varza si conopida timpurie. Rasadurilor se planteaza intre 15-25 martie, la distanta de 70/30 cm.

Cultura de toamna se seamana in prima decada a lunii mai, iar plantatul se face intre 15-20 iunie. Terenul se pregateste ca pentru culturile succesive de varza si conopida.
Brocolli se recolteaza cand inflorescentele sunt mari, cu butonii florali inchisi.

Комментариев нет:

Отправить комментарий