Sfecla rosie



Sfecla rosie se cultiva pentru radacinile ingrosate, care sunt foarte bune consumate proaspete, dar si conservate. Partea comestibila are o valoare alimentara ridicata, data de continutul ridicat in hidrati de carbon, substante proteice, saruri minerale de fosfor, potasiu, vitaminele A, B, C.

Sfecla rosie (Beta vulgaris var. canditiva) face parte din familia Chenopodiacee si este originara din zona Marii Mediterane. Este cunoscuta de foarte multa vreme si cultivata incepand din secolele al XlV-XV.
Sfecla rosie are si efecte terapeutice importante. Sucul de sfecla contribuie la refacerea globulelor rosii, este un bun diuretic, previne depunerea calciului pe vasele sanguine, contribuie la eliminarea toxinelor din organism, stimuleaza toate functiile organismului.

Sfecla rosie - descriere


Sfecla rosie este o planta bienala, cu o perioada de vegetatie de 100-130 de zile. Radacina este la inceput pivotanta, iar apoi se ingroasa, prin depunerea substantelor de rezerva, capatand forma aproape sferica sau alungita si culoare rosie. In sectiune transversala, radacina prezinta mai multe cercuri concentrice, colorate rosu-intens sau mai slab. Din punct de vedere calitativ, se apreciaza ca radacinile care prezinta mai putine cercuri concentrice de culoare deschisa sunt mai bune.
Frunzele de sfecla sunt mari, cresc in rozeta, in anul I de cultura, sunt lucioase, cu limbul ondulat si marginea intreaga. Sunt de culoare verde cu reflexe violacee. Tulpina florifera se formeaza in anul al doilea, este inalta de 1-1,2 m, ramificata si are multe flori, grupate la subsuoara frunzelor, de culoare verzuie.
Florile sunt hermafrodite si cu polenizare alogama (incrucisata). Fructul este un glomerul format din 3-4 fructe uscate, cu o viabilitate care se mentine 3-4 ani.

Sfecla rosie - conditii de crestere


Sfecla, spre deosebire de celelalte radacinoase, este ceva mai pretentioasa fata de caldura. Temperatura minima de germinare a semintelor este de 5-6°C, dar plantele tinere pot suporta si temperaturi de -3°C. Radacinile mature nu rezista la temperaturi sub 0°C, de aceea trebuie recoltate toamna, inaintea venirii inghetului. In timpul perioadei de vegetatie, sfecla are nevoie de 18-20°C la început, iar in faza de ingrosare a radacinii de 20-25°C.
Sfecla este o planta de zi lunga. Cultivata in conditii de zi scurta, radacinile nu se dezvolta normal, calitatea este slaba si productia este mica.
Are nevoie de apa in toate fazele de crestere si dezvoltare, dar mai ales la germinarea semintelor.
Semanatul se face la o adancime de 1-1,5 cm si cu distanta intre ele de 2,5-3 cm iar intre randuri se lasa 30-45 cm. Rasadurile se raresc pana la 2,5-8 cm. Buruienile ce apar in jurul sfeclei se indeparteaza pentru a nu strica planta. Pamantul fertil si bogat in potasiu este cel mai bun pentru sfecla rosie. Sfecla se recolteaza cand ajunge la marimea dorita. Cu aproximatie dupa 60 de zile, sfecla este numai buna pentru preparatele culinare.

Комментариев нет:

Отправить комментарий