Spanacul

Spanacul (Spinacia oleracea) apartine familiei Chenopodiaceae si are originea incerta. Apreciat pentru calitatile dietetice deosebite, in Persia era considerat „printul legumelor". Astazi, spanacul se cultiva in toate tarile din zona temperata de pe glob. In Europa, ocupa locul trei, dupa varza si fasole, intre legumele care se consuma in stare proaspata.

Spanacul este apreciat datorita continutului ridicat de fier, calciu, iod, vitamine A si C, si are o valoare energetica ridicata.

Spanacul - Caracteristicile generale

Spanacul este o planta legumicola anuala, erbacee, care formeaza un sistem radicular puternic si o rozeta de frunze mari, carnoase, netede sau ondulate, de culoare verde, care reprezinta partea comestibila. Tulpina florifera este inalta de 60-80 cm, goala in interior si ramificata, cu flori unisexuat dioice, cu polenizare alogama si entomofila. Plantele masculine sunt mai putin viguroase, formeaza frunze putine si infloresc mai devreme, iar florile sunt grupate in inflorescente. Plantele femeiesti sunt viguroase, formeaza frunze mari, carnoase, în număr mai mare, iar florile se gasesc la subsuoara frunzelor, grupate mai multe la un loc. Fructul la spanac este rotund sau colturos, de culoare cenusiu-verzuie si isi pastreaza facultatea germinativa timp de 4-5 ani.

 

 Rezistenta spanacului

Spanacul este rezistent la temperaturi scazute, astfel ca se cultiva toamna si se recolteaza primavara. Semintele germineaza la 3-4°C si pot ramane in sol peste iarna fara sa-si piarda viabilitatea. In faza de rozeta, poate rezista la temperaturi de -10°C, daca solul este acoperit cu zapada. Pentru crestere, are nevoie de 14-15°C, iar temperatura prea ridicata determina emiterea tijei florale.

Nu este pretentios fata de lumina, iar calitatea frunzelor este mai buna la intensitati moderate ale luminii. In sol are nevoie de apa in cantitate optima, pe toata perioada de vegetatie, din pricina ritmului intens de crestere si a frunzisului bogat, care pierde prin transpiratie cantitati destul de mari. In lipsa apei, rozetele de frunze sunt mici si imbatranesc repede. Spanacul se cultiva pe soluri bine pregatite, mijlocii sau usoare, fertile, bogate in humus, drenate, cu mare capacitate de retinere a apei si bine expuse la soare.

 

 

Culturile de spanac

Spanacul se cultiva numai primavara si toamna, ca o cultura succesiva anterioara sau urmatoare culturii de baza. Se poate semana inaintea infiintarii culturilor termofile: ardei, tomate, vinete, bame sau dupa incheierea culturilor timpurii de leguminoase, cartof, ceapa etc.

Pregatirea terenului se face diferit, in functie de perioada de infiintare a culturii. Pentru cultura timpurie, terenul se pregateste din toamna prin desfiintarea culturii precedente, eliberarea terenului, fertilizarea de baza cu gunoi de grajd si ingrasamintele cu fosfor si potasiu, si mobilizarea terenului la 28-30 cm.
Daca semanatul se executa din toamna, solul se marunteste imediat si se seamana (in septembrie-octombrie). Daca nu, aratura se lasa in brazda cruda. Primavara, cand se poate intra pe teren, se executa pregatirea patului germinativ si se seamana manual sau mecanizat, in functie de suprafata si posibilitati. Se seamana cinci randuri la 20 cm intre ele, pe brazde cu latimea de 104 cm, iar intre plante pe rand 5 cm.

Lucrarile de ingrijire ale spanacului constau in: completarea golurilor cu samanta preincoltita, fertilizarea faziala cu azot si mranita, irigarea in functie de conditiile climatice si protectia fitosanitara.
Recoltarea spanacului se face prin smulgere sau cosire, din aprilie si pana in a doua jumatate a lunii iunie. Productia ajunge la 10-20 t/ha.

In cultura tarzie, terenul se pregateste ca la orice cultura succesiva de toamna si se seamana intre 20 iulie si 10 septembrie. Se fac lucrarile de ingrijire specifice, ca si la cultura timpurie, iar recoltarea se face in octombrie, putand produce pana la 15 t/ha.